duminică, 14 martie 2010

Suflete, bun la toate

lui Marin Sorescu 

Singur printre poeti
scria cu setea muntelui de sare…
Sapand fantani in mare
il cauta pe Iona;
gaseste apa vie,
gaseste apa moarta si, la sfarsit, iesirea prin cer.
Face ocolul infinitului mic plecand de la nimic
si ajunge la lilieci.
Aici, zacea uitata tineretea lui Don Quijote;
Il cuprinde raceala…
O aripa si un picior
aruncate printre nori
ii dau insomnii.
Dar norocul l-a parasit.
Poate pentru ca teoria sferei de influenta era romb…
Sau poate pentru ca nu-i placeau trei dinti din fata.
Atunci a sunat moartea ceasului.
Poetul a plecat, s-a intors la matca.
Dar ii raman ramurile inmugurind din nou
in vesnicie. 

noiembrie 1997 - din ciclul  "Poetului drag..."


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu